Comuna Codăești

La data de 30 ianuarie 2021, zi care este și sărbătoarea creștină a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur- hramul bisericii din localitatea Codăiești- s-au împlinit 4oo de ani de la atestarea documentară a satului amintit, aflat la confluiența râului Cuțigna/Cuțitna cu râul Dobrovăț, ultimul la rândul său,  își varsă apele în râul Vaslui, în partea de sud-sud-est a acestei vechi așezări românești.

 Satul Codăieşti este atestat destul de târziu în documentele emise de cancelaria Moldovei, anume la începutul secolului al XVII-lea. Cel mai vechi document cunoscut, este din 30 ianuarie 1621 (7129) şi a fost emis la Iaşi de Alexandru voievod, fiul lui Iliaş voievod, prin care „Vasile Bogza fost comis” a vândut ocina sa pe care „moşii şi strămoşii săi” o aveau  „de la Alexandru voievod cel Prea Bun şi de întărire şi de pâră, pe care de asemenea l-a avut mama <sa> Neagşa de la Petru voievod^[1], a patra parte din jumătatea satului Codăeşti”^[2]. Formula folosită, „dreapta lui ocină şi dedină din privilegiu de vislujenie, pe care l-au avut moşii şi strămoşii săi de la Alexandru cel Prea Bun”, precizează indirect că satul exista cel puțin de la sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul secolului al XV-lea, când domn al Moldovei era Alexandru cel Bun (1400-1432).

Așadar, primii săpâni cunoscuți ai satului trăiau în vremea lui Alexandru cel Bun, fiind  moşii şi strămoşii lui Vasile Bogza, fost comis, care stăpânea a patra parte din jumătatea satului Codăeşti, moștenire a mamei sale Neacşa Purcel, care avea act de întărire de la Petru voievod (Petru Şchiopul, 1582-1591), în urma unei judecăţi între copărtaşi. La începutul secolului al XVII-lea, stăpânirea familiei Bogza a fost pusă în discuţie în urma certurilor dintre logofătul Drăghici Bogza, tatăl lui Vasile Bogza, cu Goga postelnicul şi Huhulea fost pârcălab, pentru stăpânirea satelor din apropierea Codăeştiului, anume Strâmtura și Mateiești/Matieșăști. După moartea logofătului Bogza, survenită în jurul anului 1610, copiii acestuia nu reușesc să administreze averea moștenită. După ce își împart moștenirea, aceștia încep să vândă rând pe rând moșiile lor. Așa se face, că Vasile Bogza a decis să vândă pe lângă alte moșii și partea sa din Codăești, lui Vasile Potlog logofăt al doilea; probabil, acesta din urmă va fi fost o rubedenie a celor care stăpâneau pămâturile din Codăiești.   

Logofătul Drăghici Bogza a avut două soţii, una fiind „moaşa Buzneştilor”, iar cealaltă era mama fraţilor Vasile (căsătorit cu Alexandra, fiica marelui logofăt Voico), Loghina şi Busca, al cărei nume e cunoscut: Neacşa, fiica postelnicului Toader Purcel, menționată în documente, precum cel din 1641: „Loghina, fata Bogzei logofătul şi Neacşei, giupâneasa Bogzei, nepoata lui Purcel postelnicul” vinde „toată partea mamei mele, Neacşei” din Părăşeni, ţinutul Vaslui. Un document din 15 mai 1632, emis de cancelaria domnitorului Alexandru Iliaş, arată că „Vasile Purcel, fiul lui Gavrilă Purcel, nepotul lui Purcel fost postelnic” şi cu rudele lui, a avut pâră în fața domnitorului, cu „popa Gligorie din Glodeni și cumnatul lui Lazor de acolo... pentru o bucată de loc din satul Codăiești... arătând înaintea noastră un uric vechi de la Ștefan voievod cel Bătrân, de 134 de ani”, adică din 1498, ceea ce înseamnă că a existat un uric de la Ștefan cel Mare. Tot astfel, exista și un alt document, mai vechi, care se referea la acest sat, în care va fi  fost precizat faptul că moşia din Codăeşti „au avut-o moşii şi strămoşii săi de la Alexandru voievod cel Prea Bun”. Este actul care dovedește istoricitatea legendei Movila lui Purcel, fiind vorba despre moşii şi strămoşii pe care i-am întâlnit în  alte două documente, din 2 şi 4 decembrie 1632, pe care le vom prezenta mai jos şi care arată că vânzătorul, Pântea fost șetrar, avea „ocină şi dedină din uric de moştenire ce a avut răstrăbunica lui, Vasutca, de la Ştefan voievod cel Bătrân”. Oricum, „moştenirea” însemna faptul că cel puţin părinţii Vasutcăi trăiau şi stăpâneau o parte din Codăeşti anterior domniei lui Ștefan cel Mare, posibil din timpul lui Alexandru cel Bun.           

Vasutca trăia în vremea domniei lui Ștefan cel Mare, apărând în mai multe documente ca fiică a lui Mihul și nepoată a lui Ivan Damian sau Damianovici, conform uricului din 7 septembrie 1503. Totodată, era nepoata postelnicului Costici Hodco din Hotcești (Căpotești pe Stavnic, ținutul Vaslui)^[7] și nepoata Ștefului, pârcălab de Hotin, conform actului din 24 noiembrie 1492. Dar Vasutca era și nepoata spătarului Clănău, care era căsătorit cu Dragna, nepoata de soră a domnitorului Ștefan cel Mare. Poate că și astfel se explică vânzările de sate făcute de Vasutca și rudele sale lui Ștefan cel Mare, sate pe care apoi domnitorul le va dona mănăstirii Dobrovăț^[8]. Dacă acceptăm faptul că Vasutca, menționată în uricele din 2 și 4 decembrie 1632, este una și aceeași persoană cu Vasutca din uricele din 24 noiembrie 1492 și 7 octombrie 1503, atunci aceasta a stâpânit și în Codăești, ca strămoașă a familiei Purcel din secolul al XVII-lea, cu proprietăți în satele din jur, ceea ce sugerează atestarea indirectă a satului Codăești la 24 noiembrie 1492 și chiar în vremea lui Alexandru cel Bun.

La 2 decembrie 1632 (7141) a fost emisă o mărturie a Divanului, condus de Ghenghea mare logofăt, în temeiul căreia, peste două zile, la 4 decembrie 1632, a fost emis un uric de cancelaria lui Alexandru Iliaş voievod, ambele acte fiind scrise de Cârstea Damian uricar. Astfel, Pântea fost șetrar, „... fiul Tudorei, răstrănepot al Vasutcăi... a vândut partea de jos ce s-a mai numit Şcheai – precizează uricul din 4 decembrie – şi din cealaltă jumătate de sat partea de sus, a cincea parte… care îi este de la nepotul Dumitru Purcel şi de la femeia lui, Ileana, pentru că i-a plătit capul de la o mare greutate (6 bis), adică a răscumpărat o moarte de om. Cumpărătorul era Ionaşcu Cehan, pe atunci mare pitar, plătind pentru aceste ocine suma de 225 ughi buni (sau galbeni ungurești). Actul precizează că ocina şi dedina este „din uric de moştenire, ce a avut răstrăbunica lui, Vasutca, de la Ştefan voievod cel Bătrân”. Din formularea folosită în actul de mai sus, se desprinde faptul că în timpul domniei lui Ştefan cel Mare se împărțise moștenirea familiei Purcel. Dar ca să se ajungă aici, această familie trebuia să fi stăpânit moşie în Codăeşti, cel puţin de o generaţie anterioară, cam din vremea domniei lui Alexandru cel Bun.

Din uricul de întăritură din 10 martie 1635, emis de cancelaria domnitorului Vasile Lupu tot lui Ionașcu Cehan, acum mare vornic al Țării de Jos, aflăm alte elemente privind vechimea satului şi a familiei Purceleştilor din Codăeşti: „...a cumpărat-o de la Pântea biv şetrar, fiul lui Toader, strănepotul lui Purcel cel Bătrân, din uric de moşie de la Bătrânul Ștefan Vodă…şi iaraşi din uric de împarţeală ce a avut mama sa Tudora de la însuşi Petru voivod, însă acea parte din jumatea de sus a dat-o Pântei seminţia sa Tudora, fata Anisiei Purceloaia,  pentru că a plătit capul ginerelui său Dumitru Purcel pentru o moarte de om ce el a făcut”^[9]. Din zapisele de mai sus, aflăm despre existenţa a două familii importante din Codăeşti: Purcel și Bogza. Astfel, prin Purcel cel Bătrân, în jurul căruia s-a dezvoltat legenda Movila lui Purcel, legată de domnia lui Ştafan cel Mare, familia Purcel a intrat în istorie și  literatură. Anual, aici, pe Movila lui Purcel (vechiul nume fiind de la jumătatea secolului al XIX-lea ușor „estetizat” în Burcel), aflată între comunele Miclești și Codăiești, se organizează o mare serbare în ziua Sfinților Constantin și Elena (21 mai), dedicată domniei lui Ștefan cel Mare și Sfânt-apărătorul țării și a ortodocsismului. Pe Movila lui Burcel, anual are loc o serbare câmpenească (prima a fost în 1972 cu participarea actorilor de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași), la care participă formații și interpreți din mai multe județe și uneori și din republica Moldova. Aici, pe Movila lui Burcel, se adună o mulțime de oameni din satele din jur și din tot județul (și nu numai), împreună cu oficialități culturale, religioase și politice. Un rol important în organizarea acestor manifestări îl joacă și părintele arhimandrit Ștefan Gușă, prin a cărui strădanie a fost ridicat complexul monahal și cultural de pe Movila lui Burcel^[10].

   Familia Bogza este legată de partea de jos a satului Codăeşti, numită Şcheai/Şchei (astăzi, Valea Mazilului, denumire pe care o găsim din secolul al XIX-lea). Toate aşezările cu nume de Şchei semnifică existenţa unor sate în care s-au așezat locuitori veniți de la sud de Dunăre (sârbi, bulgari, români), la sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul secolului al XV-lea, pentru a scăpa de ocupația otomană. În timpul domniei lui Petru Rareş, în perioada anilor 1528-1536, o serie de acte au fost scrise la curtea domnească de la Vaslui de către diacul Grigore Bogzovici^[11]. Fiul acestuia, Ion Bozgovici a fost tot diac, scriitor de acte domnești, în perioada 1557-1563, în vremea domniilor lui Alexandru Lăpușneanu și Despot vodă. La fel și nepotul lui Grigore Bogzovici, Drăghici Bogza, înainte de a ajunge mare logofăt, în 1595, a fost scriitor în cancelaria domnească. Drăghici Bogza a urcat în ierarhia rangurilor boierești, la cea de logofăt și a adunat o avere compusă din mai multe sate, părți de sate, mori, prisăci, livezi etc., cele mai multe în actualul județ Vaslui, dar mai ales pe valea râului Vasluiețul^[12]. Numărul proprietăților a crescut simțitor în urma căsătoriei lui Vasile Bogza comis, cu Alexandra, fiica marelui logofăt Voico, și el cu mai multe proprietăți în zona localității Vălenii de astăzi. Nu a putut fi stabilită o legătură de înrudire între familia Bogza de la Vaslui și cea de la Giulești-Neamț (care la începutul secolului al XIX-lea trăia într-un cătun numit Bogzești^[13].

Așadar, remarcăm faptul că satul Codăești era compus din două părţi: partea de jos „ce s-a mai numit şi Şcheai” (Valea Mazilului) și partea de sus, care în secolul al XIX-lea purta numele de VerdeșoaiaVerdișoaia. Din zapisele din a doua jumătate a  secolului al XVII-lea, aflăm că în Codăiești a trăit și familia Verdeș, iar dintre membrii săi remarcăm pe Toader Verdeș vornic de poartă, pe Andrei Verdeș căpitan și pe Ana, mama lui Ghețău călugărul^[14].                                   

Este important de precizat, că am putea vorbi tot de o trimitere indirectă la vechimea satului Codăești, bazându-ne pe un act din 23 iunie 1551. La o cumpărătură din perioada 4 septembrie 1637 - 31 august 1638, făcută în satul Cursești de către Constantin Cehan (fratele lui Ionașcu Cehan), printre martori erau și doi locuitori din Codăești: Siriian sâna Rogojan și Marie sâna Guzuc^[15]. Pe Siriian și pe Rogojan i-am găsit în alte două acte de cumpărătură ale logofătului Racoviță Cehan: unul  din 22 aprilie 1640, când Gheorghiță Rogojanul era martor alături de Andrei, ficior logofătului Racoviță la cumpărătura făcută în satul Prigorceni (inclus în Ferești), iar al doilea act din 12 aprilie 1646, când Siriian era martor la cumpărătura făcută în satul Portari (comuna Zăpodeni)^[16]. Maria și tatăl ei Guzuc nu  mai apar în documente, în schimb bunicul Mariei, Guzuc comisul, apare ca martor în cinci acte din perioada 23 iunie 1551-după 1 septembrie 1552, făcând parte din Sfatul domnesc al lui Ștefan Rareș voievod (Guzuc comisul mai era în sfat alături de un alt boier din zonă, Dumitru Huhulea stolnicul) și al lui Alexandru Lăpușneanu voievod^[17]. Uricele nu ne spun unde era casa lui dar Guzuc comisul credem că trăia în Codăești și era în bune relații cu Dumitru Huhulea. Cei doi, Guzuc și Huhulea au trăit în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Urmașii lui Dumitru Huhulea apar în acte judecându-se pentru stăpânirea unor părți de moșie din Codăești, la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea.

În vechile hărți, numele acestei localități apare cu forma de Codeești sau Codeesty^[18]. Numele satului ne sugerează că stăpânii săi erau urmaşii un întemeietor eponim, Coadă sau Codău^[19]. Documentele de care dispunem nu menţionează printre locuitorii satului și nici nu fac trimitere la un bătrân sau moș cu acest nume; nici în alte lucrări care fac referire la această localitate nu există atestată o persoană cu acest nume. În ultimele decenii ale secolului al XX-lea, în Codăeşti a existat un locuitor cu numele Codăescu, dar el venise după 1945 din satul Dobrovăț, judeţul Iaşi.

Deoarece printre locuitorii satului Codăeşti, nu întâlnim nici un reprezentant al unei familii Codău, și nici în vreun document medieval cercetat până acum, prespunem că, o familie omonimă de stăpâni locali era foarte veche, probabil între cnezii sau juzii din vremea întemeierii statului medieval Moldova. Avem însă argumente că, o asemenea familie a existat în aceste locuri, astfel:

a) Persoane cu numele Coadă/Codău, din secolele XVI-XVII, trăiau în diverse sate din Moldova: despre un Petre Codău aflăm din uricul dat de Petru Șchiopul voievod la 4 septembrie 1574. Petru Codău și alte trei rude ale sale s-au plâns domnitorului că și-au pierdut  satul Cotova, pe Căinari, în ținutul Soroca, fiindu-le luat pe nedrept „în zilele lui Alexandru voievod” (Alexandru Lăpușneanu)^[20], iar la 20 decembrie 1602, nepoții lui Petre Codău, din același sat, Axinia și Anghelina fiicele lui Simion Codău și Ștefania fiica altei Angheline, primesc întăritură pentru ocina lor din Bezin, în ținutul Orhei, pentru că le-a putrezit privilegiul (actul de stăpânire) în timpul lui Ștefan Răzvan voievod (aprilie-august 1595)^[21]. În secolul al XVII-lea, un Patraşcu Codău, fiul lui Ion Codău, trăia în satul Olăşei, din ținutul Vaslui.

Un Dumitrașco Coadă stolnic, din Suceava, apare ca martor la 6 octombrie 1643, la răscumpărarea unei case de pe ulița Strâmbă din Iași^[22]. Un Codău apare martor la vânzarea unei părţi din satul Nisporeni, dincolo de Prut, la data de 20 iulie 1661, iar un alt document precizează faptul că Simion Codău era nepotul lui Ilie Grumeziu din Fălciu; aflăm și despre Anghelina, fiica lui Simion Codău, care cu feciorul ei Lupu, între anii 1636-1637, au dăruit un loc de casă „și de arie și cu loc de grădină” lui Apostol aprodul, pe proprietatea celor doi din satul Bezin, „pentru spășenia sufletului părinților și a moșilor și strămoșilor lor”^[23]; cel care scrie acest act este Lupu feciorul Anghelinei^[24]. La 14 martie 1638, printr-o scrisoare de mărturie dată de frații Toader, Bălan și Costin feciorii lui Crăciun Gălbeneanul, nepoții lui Petre Codău, se precizează faptul că, ei au vândut ocina lor din satul Bezin lui Apostol aprodul, feciorul lui Mateiaș din Tulburești, ca să-și facă acesta casă. La 29 martie 1638, Apostol aprodul obține act de întărire de la Vasile Lupu voievod, pentru cumpărăturile de ocine făcute în satul Bezin. Aflăm astfel că Petre Codău mai avea urmași în Basarabia pe la jumătatea secolului al XVII-lea, dar care își pierduseră numele de familie Codău (precum Crăciun Gălbeneanul). Un Vasile Codău trăia la 1820 în satul Dămăcușeni-Scânteia, din ocolul Mijlocul, ținutul Vaslui^[25].

Un  Coadă mare vornic (1542-1545), exista în secolul al XVI-lea în Țara Românească, fiind ctitorul bisericii Roșie din Târgoviște^[26]. Tot la o înaltă dregătorie, dar în Moldova, ajunsese și Dumitrașco Coadă, ca portar al Sucevei. La 11 octombrie 1639, acesta a fost trimis să rezolve conflictul dintre Pană fost vornic cu Frangule stolnic, pentru o prisacă a lui Pană din hotarul târgului Sucevei, țarina Arenilor^[27].

Remarcăm faptul, că în vechiul spațiu românesc mai există un singur sat cu numele de Codăiești, aflat în sudul Basarabiei, astăzi fiind arondat comunei Budachi, din raionul Cetatea Albă, regiunea Odesa, în Ucraina, și numără 258 de locuitori^[28]. Întemeietorii satului Codăești din sudul Basarabiei ar putea fi urmașii lui Petru Codău, de la 1574.

  b) Este posibil ca un membru al familiei Codău să-şi fi schimbat numele în Purcel, acesta din urmă fiind un cognomen, pentru a se desprinde de vechea familie, sau prin lipsa de urmași pe linie bărbătească. Faptul este posibil, iar pentru acest lucru aducem drept argument cazul familiei Racoviţă: „adevăratul nume al Racoviţăştilor este Cehan şi s-au poreclit  Racoviţă pentru că străbunul Racoviţăştilor bătrâni (Petru Cehan), într-o bejenie, fiind fugărită maică-sa cu el îngreuiată, l-a născut în fundul Racovei…unde acum este moşia şi satul meu Sioneşti, şi din botez pentru pomenire l-a numit Racoviţă”^[29]. Un fenomen similar, o schimbare de nume, oare nu ar fi fost posibil să se fi produs şi mai înainte cu vreo două secole?

c) Însăşi legenda Movila lui Burcel ne prezintă un aspect interesant: faptul că unul dintre cei doi fraţi fiind rău, hapsân, comportamentul lui a supărat pe voievodul Ştefan cel Mare – întruchiparea adevăratului domnitor în mentalul colectiv – și de aceea a fost pedepsit pentru fapta sa. Fără a avea o dovadă evidentă, credem că trecerea de la numele Codău la acela de Purcel s-ar fi putut produce  după modelul prezentat mai sus. 

Familia Codău/Coadă putea fi foarte veche, însă a decăzut și s-a  risipit în spațiul moldav. Avem numeroase exemple de familii de boieri, chiar din comuna Codăieşti, care în rare cazuri au avut o existenţă de peste 200 de ani: Racoviţă (Codăeşti) şi Roseti (Pribeşti); apoi, familiile: Purcel (Codăeşti), Buhuş (Pribeşti), Bogza; în rest, doar familii cu apariţie meteorică.

Numele Purcel îl întâlnim mai ales în satele Codăeşti, Duşeşti, Toderești, Negoești,  Totoești (Șerbotești) în secolele XV-XVII, precum: Purcel cel Bătrân (din vremea lui Ștefan cel Mare)-așa cum îl numește Gheorghe Ghibănescu în comentariul făcut la actul din 10 martie 1635; un Purcel mare vătaf de Vaslui apare într-un zapis din perioada 1569-1570^[30], probabil este același Purcel care apare și în actul din 25 iulie 1570, dar având acum funcția de comis. Un Pătraşcu Purcel apare în actul din 7 august 1604^[31]. Vasile Purcel, fiul lui Gavril Purcel, nepotul lui Purcel fost postelnic apare în actul din 15 mai 1632 precizat mai sus în legătură cu un proces pe care l-a avut cu popa Gligorie din Glodeni, pentru o bucată de pământ din satul Codăești. Din această familie întâlnim persoane și în alte sate din apropiere, sau mai îndepărtate: într-un act din 17 ianuarie 1495, emis la Vaslui, aflăm de existența lui Mircea Purcel surlariul din Nănești^[32]; un Draxin Purcel întâlnim în actul din 9 martie 1527. Un Sima Purcel, diac, îl aflăm în satul Vilnești pe pârâul Telejna, în comuna Zăpodeni, la 27 februarie 1532^[33]. Un Mirăuță, fecior lui Pântea Purcel postelnic, nepot Lupului postelnic din Pârâșeni, trăia la data de 8 mai 1641. De astă dată,  în calitate de răzeși, pe ultimii membri din familia Purcel din Codăești și Dușești,  îi găsim în satul Totoești (care va fi arondat la moșia Șerbotești), la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, când își vând sau donează ultimele părți de moșie.

Satul Totoești aparținător familiei Purcel de pe valea Vasluiului era așezat între Șerbotești, Negoești și Dușești. Aflăm acest fapt dintr-o hotarnică din 1 iulie 1713, când Neculai fiul lui Iordache Purcel împreună cu rudele sale, au vândut ocina și moșia lor „care a rămas de la părinții și de la moșii noștri, Purceleștii, o bucată de loc, ce se cheamă Totoeștii, lângă Șerbotești...cari... se hotărăște (învecinează) den sus cu niște moșii a dumisali vornicului Iordachi Ruset, până în matca Vasluiului celui bătrân”^[34]. În harta întocmită de Arghire Cuza pentru moșia Miclești, în iulie 1793, sunt indicate satele aflate la vest de râul Vaslui; „Totoeștii pe  roșu, învecinați pe alb cu Negoeștii și cu Dușeștii ai Mariei Roset, precum și cu Șărboteștii”^[35]. 

Patrașcu fiul lui Purcel vinde a șasea parte din jumătate de sat Totoești, lui Toader Onilă din Miclești la data de 20 noiembrie 1614. Partea vândută de Pătrașcu Purcel dispunea și de un vad de moară în râul Vaslui. „Mereuță și  Ghiniia, și Mărie și Dochița, ficiorii Pântii medelnicer”, aflăm dintr-un uric din 15 februarie 1644 își vând „a lor dreaptă moșii din sat de Totoești, toată partea părinților noștri....dumisali postelnicului Grigori, drept 100 de lei bani^[36]. Aceasta este prima cumpărătură făcută în zona Codăești, de către familia de boieri  Miclescu, proprietară a moșiilor Miclești, Chircești, Popești ș.a. Familia de boieri Miclescu avea proprietăți de regulă pe partea stângă a Vasluiețului. Grozava, fiica lui Vasile Purcel din Codăești,  a fost dusă în robie, dar a reușit să scape și s-a întors acasă; din cauza „foametii ș-au vândut  partea sa din Totoești, preotului Neculai din Eși drept 9 lei, bani”. Vânzarea a fost făcută înainte de anul 1684. Vornicul Gavril Miclescu a contestat cumpărătura făcută de către preotul Neculai din Iași, pe motiv că nu a fost respectat dreptul de protimisis; întâi trebuiau întrebați propritarii din sat dacă vreunul dintre ei ar vrea să cumpere ocina. Prin decizia Divanului din 5 februarie 1684 „neaflându-se acel popă Neculaiu răzăș în Totoești, s-au  aflat c-a îmblat cu nește meșteșug, și... cu Divanu, i s-au luat de la mâna popii zapisul și au dat la mâna vornicului Gavril”^[37]. Astfel, o altă proprietate din Totoești care aparținea Purceleștilor a ajuns în mâna  familiei Miclescu.  Tudora soția lui Vasile, diacon la biserica Sfântul Nicolae din Iași, nepotul lui Vasile Purcel din Negoești „a dăruit a ei dreaptă ocină și moșie, ce s-a alegi de pe maică-sa, Nastasie, fata lui Vasile Purcel....parte den sat, den Șărbotești, ce să răspundi din partea Totoeștilor”. Dania a fost făcută tot preotului Neculai între 1 septembrie 1690-31 august 1691. Gavril Miclescu a apelat din nou la Divan pe motiv de nerespectare a dreptului de protimisis. Divanul, la 5 septembrie 1696, pe baza mărturiei depuse de Buta vornic, Mardare fost vornic și preotul Ion din Șerbotești, a decis că ocina revine de drep paharnicului Gavril Miclescu: „S-au trimis acești boieri ca să strângă pe toți răzeșii și să-i întrebi (dacă au știut ceva despre vânzare); s-a adeverit, cum pe nimeni n-a întrebat despre acea vânzare; și cu meșteșug s-au făcut acel zapis, precum arată mărturie de la boieri. Și aflându-să că a umblat cu meșeșug (preotul Neculai), cu Divanu, i s-au luat zapisul de la mâna lui și s-au dat la mâna paharnicului Gavril Miclescu.^[38Ultimii membri ai familiei Purcel din Totoești care și-au vândut ocinile lor au fost: Neculai fiul lui Iordache Purcel, Maria fata lui Iftodi Purcel, Apostu fiul lui Macovei Purcel, Vasâlca și fratele ei Ion nepot lui Petrachi a fetei lui Purcel, toți nepoții și strănepoții lui Vasile Purcel. Ei au vândut partea lor de moșie lui Gavril Miclescu vornic la data de 1 iulie 1713. Actul consemnează faptul că „am  vând a noastră dreaptă  ocină și moșie, care ne-a rămas de la părinții noștri, Purceleștii, o bucată de loc ce se cheamă Totoeștii, lângă Șărbotești...de la Iordachi Purcel cu toți  frații lui, unchiul nostru, Apostol Purcel și Pătrașcu Purcel, care dintr-acești trii unchi ai noștri nime den săminția lor  n-au rămas, afară de noi...Și am măsurat cu hotarnici... și ni s-au ales den tot locul 89 de pământuri și giumătate, și pământul 20 de pași de lat, cari această bucată de loc, de Totoești, se hotărăște den sus cu niște moșii a dumisali vornicului Iordachi  Ruset (Dușești și Negoești), până în matca Vasluiului celui bătrân, iar den gios să hotărăște cu o bucată de loc a dumisali vornicul Gavril, care îi este cumpărătură, iarăși de la săminția noastră ... drept 50 de lei”^[39].                                                                                         După cum vedem, familia Purcel era destul de numeroasă în secolele mai sus amintite și era răspândită în multe sate din apropierea localității Codăești, precum și în alte sate mai îndepărtate. Chiar în secolul al XV-lea, existau în Moldova sate cu numele Purcel, Purcelești: un sat cu acest nume apare consemnat în actul din 26 august 1424, când Alexandru cel Bun  întărește lui Stanciu David patru așezări în Moldova printre care și Purcel, la Putna (azi satul Putna, com. Bolotești, Vrancea)^[40]. Un Crăciun Purcelescu apare în uricul din 10 ianuarie 1429, prin care domnitorul Alexandru cel Bun îi întărește acestui boier satul Purcelești (lângă Stolniceni-Prăjescu, Iași), unde este casa lui^[41]. Un Vâlcu Purcel, la 12 aprilie 1483 face un schimb de sate; preia Miteștii de pe Moldova în schimbul satul Puceleștii de pe Siret^[42]. Mihai Costăchescu preciza că Vâlcu și Ilea Purcelescu din 1483 vor fi fost nepoții lui Crăciun Purcelescu din 10 ianuarie 1429. Probabil, toate familiile Purcel din secolul al XV-lea erau înrudite, ceea ce înseamnă că și această familie începuse, încă din prima jumătate a secolului al XV-lea, a se împrăștia prin toată Moldova.  Celebritatea familiei Purcel a fost dată de cea de pe valea  Vasluiului, prin Purcel cel Bătrân din satul Codăești.  O legătură directă între cele două familii, Codău și Purcel, legate de Codăeşti nu am găsit, ca să putem susţine că numele localităţii ar proveni de la un cognomen dat unui membru al familiei Codău, deşi aceasta ar fi o ipoteză plauzibilă.

În concluzie, dacă familia Codău nu o mai întâlnim în Codăeşti, în schimb familia Purcel o găsim bine reprezentată în secolele XV-XVI, şi foarte numeroasă în secolul al XVII-lea, aşa cum se observă și din prezentarea faptelor descrise în paginile de mai sus. Probabil, un Purcel a fost beneficiarul uricului emis de Alexandru cel Bun. Bătrânii sau moşii erau urmaşii primului stăpân, în cazul nostru, al lui Purcel; ei stăpâneau în devălmășie pământul satului și nu putea fi înstrăinat ușor. Vânzările se făceau pe baza dreptului de protimisis sau întâietate al celor din interiorul comunității, adică dreptul de cumpărare îl aveau răzeşii în calitatea lor de copărtaşi. După ce erau întrebați coproprietarii și nici unul nu era dispus să cumpere partea scoasă la vânzare, abia atunci putea veni un străin pentru a achiziționa moșia disponibilă. De la începutul secolului al XVII-lea, proprietatea în satul Codăieşti începe să fie înstrăinată atât prin vânzări de bunăvoie, cât și prin cele silite sau mascate sub forma unor danii. Pierderea și distrugerea multor documente îngreunează reconstituirea istoriei oricărei localităţi. Ceea ce ştim sigur, este faptul că satul Codăieşti exista în secolul al XV-lea, în timpul lui Alexandru cel Bun şi al lui Ștefan cel Mare. Dar credem că acest sat poate fi cu mult mai vechi decât atestările documentare domneşti din secolul al XV-lea (dovadă numele pe care îl poartă), un argument important fiind și engolpionul de bronz din secolul al XIII-lea (o cruce relicvar purtată de un episcop) descoperit în vatra târgului Codăiești.